TUdor Community of High Education
Publicație online semestrială pentru adolescenți 

TUCHE

                            
                                    Numarul 4 - februarie 2016

HALLOWEEN

Seara în care clasa noastră a organizat petrecerea de Halloween a fost una foarte distractivă. Am adus cu toții sucuri şi dulciuri pe care le-am băut şi mâncat ulterior între pauzele dansului. Toţi colegii mei au fost costumaţi în fantome, vrăjitoare, demoni şi multe alte creaturi pentru a păstra tradiţia costumării de Halloween. După ce am ajuns şi ne-am acomodat cu atmosfera petrecerii am început să dansăm şi să ne simţim cu adevărat bine. La finalul serii, diriginta noastră a organizat un concurs pentru cel mai bun costum de halloween din clasă. A fost o seară frumoasă şi sunt sigură că toţi cei prezenţi s-au distrat şi au rămas cu amintiri plăcute.

EXCURSIE

Pe data de 11 februarie, clasa noastră a organizat o excursie la Rânca, la care au participat atât elevii cât şi unii profesori ai liceului Domnul Tudor. Microbuzul a sosit la ora 09:00 dimineaţa iar toţi, exaltaţi, şi-au luat bagajele şi au urcat în acesta. Sosirea la destinaţie a avut loc în jurul orei 12:00. Ajunşi la Rânca, ne-am ales fiecare camerele, ne-am despachetat bagajele şi am început să ascultăm muzică şi să ne distrăm împreună. După ce ne-am instalat cum trebuie, ne-am dus cu toţii pe pârtie pentru a ne da cu sania şi pentru a face poze. Spre seară ne-am gândit să pregătim un grătar, care a fost unul foarte bun, iar dupa acesta ne-am aşezat împreună în jurul focului la poveşti. Având în vedere faptul că nimeni nu era foarte obosit, ne-am întors în camerele noastre şi am început din nou să ascultăm muzică şi să dansăm. În dimineaţa următoare, am ieşit împreună cu profesorii pe pârtie, unde eram împarţiţi în două grupe. O parte din elevi împreună cu unii profesori au rămas pe pârtie în timp ce restul, înfometaţi s-au dus la un restaurant unde s-au odihnit, s-au încălzit şi au mâncat copios. La cabană, reunindu-ne cu cei rămaşi pe pârtie, am ascultat din nou muzică şi ne-am distrat până seara. Spre sfârşitul celei de-a doua seri ne-am gândit să gătim cartofi prăjiţi. Ne-am aşezat împreună la masă şi ne-am simţit minunat. A doua zi, eram cu toţii trişti din pricina plecării. Ne obişnuisem unii cu alţii stând împreună, iar această experienţă ne-a apropiat mult de aceea ne era greu să acceptăm că excursia noastră s-a terminat. Cu toate că s-a terminat, vom rămâne mereu cu amintiri frumoase din acea plăcută excursie la Rânca.